Published by Mihaela Dăuceanu, ProMosaik Poetry  Șoapte în culorile toamnei - Aurora Cristea  Se lasă peste frunze o tăcere, În ramuri plânge vântul călător, Se-aprinde cerul pal cu mângâiere, În inimă se naște iar un dor. Un freamăt lin străbate-n adiere, Cu pași de aur trece-n prag ușor, Se-nalță timpul blând în tăcere Și toamna-mi dă aripi către zbor. Din ramuri cade ploaia arămie, Și frunza tremură pe-al vântului altar, Se-nvăluie pădurea-n armonie, Iar lumina joacă umbre prin hotar. Prin cețuri se așterne nostalgie, Și clipele se scurg fără cuvânt, Rămâne-n toamnă veșnică magie, Iar frunza cade-n șoapte pe pământ.

Published nu Mihaela Dăuceanu, ProMosaik Poetry  Eclipsa - Ana Blandiana  Renunț la milă greu ca la un viciu, Cu milă sunt drogată de copil. Alb înstelată de ridicol plâng Lângă fricos, lângă învins, lângă umil. Îi plâng pe proști și proștii mă înving, Surâzători sub steaua mea sterilă. De gingășie tot mai mult mă-ntunec Și pier de umanism și milă. Înduioșate mâini întind să mângâi Fiare gonind spre mine hămesite, Și-mi pare rău că n-o să mai sărut Și botul care mă ucide. Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni, Mi-au prins în țărnă rădăcini genunchii, Și-mi trece viața încercând să-mi cresc La capetele aripilor unghii.

Published nu Mihaela Dăuceanu, ProMosaik Poetry  Era timpul florilor - Mircea Cărtărescu  Era timpul florilor cu vremea, ai capătat statutul de mare putere. cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate și reprezentanțe iar azi, pe șoseaua dorințelor mele îți trimiți ochii albaștri ca două mercedesuri spălate proaspăt cu parbrizele înfulecând frunzișul roz de castani. ai devenit o mare putere străină. din zodiac, sateliții tăi mă fotografiază în mii de poziții, îmi spionează secreția insulinei iau interviuri până și trusei mele de bărbierit și îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua pe când în crivățul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua. de-acum, până și șoferului tău mă adresez cu efendi până și lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete îi spun da, massa, gulerașului tău cu dantelă îi croiesc și agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătrați de vitrină vin ...

Published by Mihaela Dăuceanu, ProMosaik Poetry  Scrisoarea ll - Mihai Eminescu  De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile? Dacă tu ştiai problema astei vieţi cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă? Acea tainică simţire, care doarme-n a ta harfă, În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă, Când cu sete cauţi forma ce să poată să te-ncapă, Să le scrii, cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaţilor din ţară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Şi dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. - Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în v...

Published by Mihaela Dăuceanu, ProMosaik Poetry  Furtună - George Bacovia  Prin codrii Bacăului  Vâjâie vântul Și-ntunecă lumea Un cer ca pământul Și codru pe codru Se umple de clocot Iar toamna în hohot Le cântă prohodul... Și parcă mă cheamă, De crengi atârnând, Avesalomi gemând  Cu pletele-ncâlcite... De spaimă mă prind, Priviri rătăcite, Și mintea, de zgomot, Nimic nu înțelege... Și-aș vrea ca să mor Că Romulus rege, Uitat, legendar... Cuprins de-o furtună, Pierdut să dispar Prin codrii Bacăului...

Published by Mihaela Dăuceanu, ProMosaik Poetry  Scrisoarea l - Mihai Eminescu  Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate! Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi, Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi! Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti, Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti! Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac.. Deşi...

Published by Alexandra Terțea, ProMosaik Poetry Venere și madonă -  Mihai Eminescu  Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd. Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată, Suflet îmbătat de raze și d-eterne primăveri, Te-a văzut și-a visat raiul cu grădini îmbălsămate, Te-a văzut plutind regină printre îngerii din cer Și-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin, Fața pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie, Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin. Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieți de poezie, Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc, Și-am făcut din tine...

Published by Mihaela Dăuceanu, ProMosaik Poetry  Ușile, ușile! - Elena Armenescu  Nu vine nimeni să se uite În tăcerile și suspinele mele? Doar Dumnezeu, veșnică priveghere La ușa și fereastra mea Mai aruncă o frunză, o floare Mai aprinde câte o stea, mai trimite câte o sperantă Prin hămăitul unui câine adormit, Mai umple gândul Cu tropote de cai, Înhămați la constelații Acoperite de nepăsarea greierilor Ce-și fracă delirant picioarele Până-n auzul meu Semn că încă n-am murit.

Published by Mihaela Dăuceanu, ProMasaik Poetry  Râușorul - George Coșbuc  -Pârâule, te văd curgând Mereu-mereu cu murmur blând, Și eu mă-ntreb: De ce mergi? De unde vii, și unde mergi? -Eu vin din munte, dintre stânci, Trec iute pe sub râpi adânci, Cu mușchiul eu mă-mprietenesc, Și-n cale flori și câmpi stropesc, Și fug râzând la vale-n jos. Eu sunt ca un băiat voios; Într-una simt, că mă s-alerg, Și nu pricep, în ce loc merg. Și eu m-aș prinde în văi adânci, Iar cel ce m-a adus din stânci, Mă va conduce, cuget eu, Că știe, care-i scopul meu.

Published by Alexandra Terțea, ProMosaik Poetry   Mistrețul cu colți de argint -  Ștefan Augustin Doinaș  Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea, cântă dintr-un flaut de os şi zicea: - Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse mistreţul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,  mistreţul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul cu coarne, ori vulpile roşii, ori iepurii mici ... Dar prinţul trecea zâmbitor înainte privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuş căprioara cuminte şi linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte: - Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn mistreţul cu colţi de argint, nu departe: veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!... - Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteţ. Dar el răspundea întorcându-se:...

Published by Mihaela Dăuceanu, ProMasaik Poetry  Se face noapte - Ana Blandiana  Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Și-ncerca să-apară în oglindă. N-am văzut-o niciodată, dar știam, Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă (Precum inima salcâmului din geam Coșul pieptului de crengi o face frunză). Mă-ntrebam de unde l-a-nvățat și dacă E aievea cântu-i uniform, Și ca nu cumva în somn să tacă, Mi-era frică seara să adorm.

Published by Alexandra Terțea, ProMosaik Poetry Floare albastră  - Mihai Eminescu Iar te-ai cufundat în stele Şi în nori şi-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieţii mele. În zadar râuri în soare Grămădeşti-n a ta gândire Şi câmpiile asire Şi întunecata mare;. Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare - Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul. Ah! ea spuse adevărul; Eu am râs, n-am zis nimica. - Hai în codrul cu verdeaţă, Und-izvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreaţă. Acolo-n ochi de pădure, Lângă balta cea senină Şi sub trestia cea lină Vom şedea în foi de mure. Şi mi-i spune-atunci poveşti Şi minciuni cu-a ta guriţă, Eu pe-un fir de romaniţă Voi cerca de mă iubeşti. Şi de-a soarelui căldură Voi fi roşie ca mărul, Mi-oi desface de-aur părul, Să-ţi astup cu dânsul gura. De mi-i da o sărutare, Nime-n lume n-a s-o ştie, Căci va fi sub pălărie - Ş-apoi cine treabă are!. Când prin crengi s-...

Published by Mihaela Dăuceanu, ProMosaik Poetry Fântâna - Vasile Alecsandri                                      Pe cărarea înflorită, care duce la fântână, În ștergar și în catrintă, merge-o sprintenă română; Ea la brâu-i poartă furcă și la sân un pruncușor, Cu gurita lui lipită de al laptelui izvor. Nevăstuica trece iute, torcând lâna din fuioare Și sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare. Păsărelele-mprejuru-i zbor voioase și cântând, Ea zâmbește și tot merge, pruncușoru-i sărutând. Iată,-ajunge la fântână, ș-acolo se întâlnește C-un drumeț din lumea-ntreagă, care lung la ea privește, Apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la lumină Și vecinei sale-ntinde o cofiță, albă, plină. Româncuța multumește, suflă-ncet peste cofiță Și cu apa ne-ncepută udă rumena-i guriță; Iar drumețul după dânsa bea, fugarul își adapă Și se jură că pe lume nu-i așa de dulce apă.

Published by Alexandra Terțea, ProMosaik Poetry Noapte de decemvrie - Alexandru Macedonski Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit...  Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o scânteie în ochiu-adormit... Iar geniu-i mare e-aproape un mit...      Și nici o scânteie în ochiu-adormit.  Pustie și albă e-ntinsa câmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie, Și luna-l privește cu ochi-oțelit...  E-n negura nopții un alb monolit...      Și luna-l privește cu ochi oțelit.  Nămeții de umbră în juru-i s-adună... Făptura de humă de mult a pierit Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună  Chiar alba odaie în noapte-a murit... —      Făptura de humă de mult a pierit.  E moartă odaia, și mort e poetul...  În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit, Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vânt-năbușit... Iar crivățul țipă......

Published by Mihaela Dăuceanu, ProMosaik Poetry Ceasul de-apoi - Tudor Arghezi  În cer, Bate ora de bronz și de fier. Într-o stea  Bătu ora de catifea. Ora de pâslă bate  În turul din cetate. În ora de lână Se-aude vremea bătrână  Și se sfâșie  Ora de hârtie. Lângă domnescul epitaf  Bate glasul orei de praf. Azi-noapte, soră, N-a mai bătut nici-o oră 

Published by Alexandra Terțea, ProMosaik Poetry  Rondelul beat de roze -  Alexandru Macedonski De roze e beată grădina  Cu tot ce se află imprejur  E beat si cerescul azur,  Si zizâie, beată, albina. Se clatină parcă lumina, Un tunet e simplu murmur. -- De roze e beată gradină Cu tot ce se află-mprejur. Dar iată... -- A mea nu e vina... Chiar eu, in gentil trubadur, Visind, lânga-al apei susur, Mă schimb, asteptându-mi regina... - De roze e beată grădina.

  Published by Alexandra Terțea, ProMosaik Poetry  Adolescenți pe mare - Nichita Stănescu  Această mare e acoperită de adolescenți care învață mersul pe valuri, în picioare, mai rezemându-se cu brațul, de curenți, mai sprijinindu-se de-o rază țeapănă, de soare. Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect și îi contemplu ca la o debarcare. O flotă infinită de yole. Și aștept un pas greșit să văd, sau o alunecare macar pân' la genunchi în valul diafan sunând sub lenta lor înaintare. Dar ei sunt zvelți și calmi, și simultan au și deprins să meargă pe valuri, în picioare.

Published by Mihaela Dăuceanu, ProMosaik Poetry Lacul - Mihai Eminescu  Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Și eu trec de-a lung de maluri, Parc-ascult și parc-aștept Ea din trestii să răsară Și să-mi cadă lin pe piept; Să sărim în luntrea mică, Îngânați de glas de ape, Și să scap din mână cârma, Și lopețile să-mi scape; Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei lune - Vântu-n trestii lin foșnească, Undoioasa apă sune! Dar nu vine... Singuratic În zadar suspin și sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufă

Published by Alexandra Terțea , ProMosaik Poetry      Glossa - Mihai Eminescu Vreme trece vreme vine Toate-s vechi și nouă toate Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate Nu spera și nu ai teamă Ce e val ca valul trece De te-ndeamnă de te cheamă Tu rămâi la toate rece Multe trec pe dinainte În auz ne sună multe Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte Tu așează-te deoparte Regăsindu-te pe tine Când cu zgomote deșarte Vreme trece vreme vine Nici încline a ei limbă Recea cumpăn-a gândirii Înspre clipa ce se schimbă Pentru masca fericirii Ce din moartea ei se naște Și o clipă ține poate Pentru cine o cunoaște Toate-s vechi și nouă toate Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui Joace unul și pe patru Totuși tu ghici-vei chipu-i Și de plânge de se ceartă Tu în colț petreci în tine Și-nțelegi din a lor artă Ce e rău și ce e bine Viitorul și trecutul Sunt a filei două fețe Vede-n capăt începutul Cine știe să le-nvețe Tot ce-a fost ori o să fie În prezent le-...